Remerra banner

Portalul pleiadian – Noi perspective (5)

Portalul pleiadian – Noi perspective (5) – Remer Ra

Oryen: Bine vă regăsesc, dragilor!

Remer Ra: Bine ai revenit, Oryen! Așteptam cu mare interes reîntâlnirea cu tine. Am ajuns la corpul spiritual, cel mai important dintre toate!

Oryen: Și cu toate acestea, observăm că acordați mult mai multă atenție corpului fizic.

Remer Ra: Sistemul senzorial e de ”vină”. Corpul fizic este văzut, auzit, simțit. Cum ar trebui să abordăm corpul spiritual?

Oryen: În primul rând, trebuie să înțelegeți că acest corp este reflectat la absolut toate nivelurile ființei, de la cel divin până la corpul fizic. El se reflectă în starea de sănătate, în dimensiunea și dinamica socială, în planul profesional, precum și în cel relațional. El se află în căutările voastre, în speranțele voastre, chiar și în ceea ce numiți umbra voastră Nu există aspect din viața voastră unde corpul spiritual să nu ”pătrundă”.

Remer Ra: Nu degeaba s-a spus ”Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate acestea vă vor fi date vouă deasupra”. Se știe că un aspect important al corpului spiritual este cauzalul. Aici ar intra o bună parte din moștenirea noastră spirituală din alte vieți. Cele mai importante achiziții ale stratului cauzal ar fi talentele, anumite deprinderi înnăscute, unele capacități extrasenzoriale, precum și acele forțe lăuntrice care te-ar putea orienta și ghida spre anumite drumuri în viață, inclusiv pe calea spirituală. Întrebarea mea ar fi: cum am putea ajunge mai ușor la acest strat, știind că dorințele și pasiunile egotice invadează corpul spiritual, de cele mai multe ori? Întreb acest lucru pentru că multe persoane nu și-au descoperit potențialul cel mai înalt, deși simt din tot sufletul că au o mică ”avere”.

Oryen: Știi foarte bine că în stratul cauzal nu rămâne decât ceea ce ați atins cu sufletul. Dacă faci un lucru din pasiune, adică iubești ceea ce faci, vei păstra talentul și în viețile următoare, altfel nu. Divinitatea este acolo unde este și iubirea! Nu poți descoperi un talent sau o capacitate latentă dacă nu îți deschizi sufletul. Dacă nu faci un lucru din pură plăcere, nu poți păstra amprenta sa în corpul spiritual. Fără pasiune nici nu poți avea drumul deschis spre performanță. Pasiunea (o formă a iubirii) și nevoia sunt motoarele progresului în orice domeniu! Foarte rar observăm pasiunea la oameni. Cele mai multe realizări le-ați realizat din nevoie. Pe de altă parte, dorințele egotice au la bază frustrarea acumulată în decursul timpului, precum și nevoia de a demonstra altora că poți realiza ceva în viață. Ele îți pot oferi o oarecare cantitate de energie, pot mobiliza anumite resurse mentale, dar nu te vor ajuta să te simți împlinit, fericit! Dorința de a realiza lucruri deosebite, pentru a fi validați de alții, vine din lipsa de iubire.

Remer Ra: Admirația și respectul pot fi considerate forme ale iubirii, ce-i drept, de frecvență mai mică. Unii oameni consideră că realizând ceva, își justifică dreptul de a fi iubit.

Oryen: Iubirea este un drept divin al tuturor oamenilor, nu trebuie să fie meritată! Nu e nevoie de realizări deosebite pentru a fi iubit! Nu cu realizări materiale plecați de pe acest pământ, ci cu sufletul, cu corpul spiritual. Acolo se vede foarte clar ce ați obținut într-o viață. Legăturile de iubire dintre sufletele voastre nu pot fi rupte de nimeni și nimic! Manifestând iubirea în tot ceea ce faceți, bariera care vă separă de stratul cauzal va slăbi. Atunci puteți foarte ușor să descoperiți moștenirea voastră spirituală! Nu e nimic complicat aici.

Remer Ra: Totuși, aici, pe pământ, nu e chiar ușor să manifești iubirea în fiecare moment.

Oryen: Dar poți manifesta compasiunea, bunătatea, respectul. Poți alege să vezi lumina din oameni, nu umbra lor. Poți alege să vezi frumosul, nu opusul! Poți alege să vezi ordinea și armonia, nu opusul! Sunt alegeri pe care le faceți la modul conștient. A căuta ”Împărăția lui Dumnezeu” înseamnă a manifesta aceste calități divine amintite mai devreme. Întâi căutați-le, apoi manifestați-le! Ele vă vor deschide calea spre cunoaștere, înțelepciune, și apoi spre putere! Vedem cât de greu vă este când nu aveți parte de iubire, dar vedem și cât de greu vă este să iertați.Nu aveți nevoie de capacități deosebite pentru a vă simți împliniți. Nu trebuie să munciți ani în șir pentru a vă bucura de viață. Descoperiți-vă corpul spiritual și veți descoperi Împărăția Divină!

Remer Ra: De unde atracția pentru competiție, pentru luptă, pentru acaparare? Cum reușește egoul să invadeze chiar și corpul spiritual? Să fie și altceva în afara instinctelor de bază?

Oryen: Corpul spiritual nu poate fi invadat, însă egoul poate pune o barieră între conștient și spațiul divin din fiecare om.

Remer Ra: De ce pare atât de greu să-ți deschizi inima față de oameni?

Oryen: E doar teama de a nu fi rănit! Observați-vă copiii! Ei nu au această teamă. Ei își deschid sufletul față de toți oamenii, pentru simplul fapt că nu judecă în termeni duali! Unii copii pot fi mai timizi la început, dar apoi se deschid ușor. Nu este vorba de inconștiență ci de un impuls natural al sufletului lor. Mai târziu apare teama de a fi rănit de cei de lângă tine, după ce egoul experimentează limitarea, dualitatea și diversitatea.

Remer Ra: Dar copiii nici nu au parte de trădare, decât arareori.

Oryen: Nu sufletul este cel care suferă ci apendicele emoțional al egoului. Ați ales să vă ghidați mai mult de el decât de suflet, și aici mă refer la spațiul vostru divin. În spațiul sufletului, unde iubirea tronează, nu există trădare! Nu acolo se simte trădarea. Puteți fi trădat în multe alte locuri, dar nu în suflet. Nu ezitați să vă deschideți sufletul către oameni!

Remer Ra: Se poate scoate acest apendice emoțional precum se scoate cel din corpul fizic? Sau măcar poate fi izolat?

Oryen: Dar de ce ați face asta? De ce nu lucrați cu el? Interogați-l! Nu fugiți dacă simțiți suferința, ci întrebați-o care este rolul ei? Ce lecție aveți de învățat? Unde ați greșit? Veți intui ușor răspunsurile!

Remer Ra: Cel care suferă are partea sa de vină! Unde este efectul, acolo este și cauza! Știam aceste informații, dar acum parcă le simt. Diferența e imensă. De ce anumite informații valoroase nu sunt adoptate, implementate? E nevoie neapărat de experiență, de trăire? Avem multă cunoaștere valoroasă, de la înțelepții tuturor vremurilor, dar ea nu este adoptată. Este aprobată la nivel mental, logic, dar nu intră în ”fundația” conștientului.

Oryen: Dacă cel care le citește se află în spațiul sufletului, nu ar mai avea nevoie de experiența directă! E timpul să învățați să citiți cu sufletul! Ochii fizici trebuie să fie o extensie a spațiului divin din voi. La fel și celelalte simțuri… Chiar dacă vă va lua timp, merită să exersați!

Remer Ra: Bariera care ne desparte de spațiul divin al sufletului e aceeași care ne desparte și de oameni, adică fricile de tot felul și îngrădirea conștientului în sistemul dual de valori?

Oryen: Nici nu era greu de observat acest lucru.

Remer Ra: Însă nu e chiar ușor de scapi de frici fără să le înfrunți direct.

Oryen: Dacă abordați mental lucrurile, atunci înhămați-vă la un volum oarecare de muncă.

Remer Ra: Am putea aborda lucrurile… altfel?

Oryen: Renunțați la barieră, pur și simplu! Faceți-o cu toată ființa voastră! Ea are putere atâta vreme cât îi dați voi putere! Redeveniți asemenea copiilor și trăiți momentul prezent cu toată ființa voastră! Egoul nu poate cuprinde măreția lui ”aici și acum”. Fiind aici și acum, ești în rezonanță cu întreg Universul, cu Divinul! Orice altceva în afara lui ”aici și acum” este iluzie! Cine este pregătit, va simți mesajul!

Remer Ra: Simt că va fi o pauză a transmisiilor.

Oryen: Doar pentru trei luni. Vom relua legătura la sfârșitul lunii mai. Vom aborda corpurile subtile la un alt nivel.

Remer Ra: Îți mulțumesc din suflet, Oryen!

(va urma)

Despre protocolul de ridicare a vibrațiilor, click aici.
Notă! Vă reamintesc ca în fiecare zi de luni, între 21:00 și 21:15 se va lucra cu energia vortexului! Amănunte aici.

Sursă: Remer Ra – blogspot.com Portalul pleiadian – Noi perspective (5) – Remer Ra

Citește articolul original aici. Portalul pleiadian – Noi perspective (5) – Remer Ra

Vezi toate materialele Remer Ra aici.

Urmărește-ne prin social media:

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0